Endodonție

Endodonția, ca specialitate a medicinei dentare, este ramura care se ocupă de tratarea si ulterior, de vindecarea afectiunilor pulpei dentare, adică a nervului si a ligamentelor care o susțin de la vârful rădăcinii dintelui. O consultație si o radiografie a dintelui cu probleme, realizate la timp, vă ajută să păstrați sănătatea dintelui pe termen lung. 

Reprezintă standardul actual al tratamentului endodontic, asigurând astfel şansele de reuşită şi succesul tratamentului realizat corect. Practic, utilizarea digii ne permite izolarea foarte bună a dintelui pe care îl vom trata şi se elimină foarte multe probleme şi riscuri de contaminare ce pot apărea. Izolarea se realizează folosind o membrană specială, de unică folosinţă, care este perforată doar în dreptul dintelui pe care se lucrează, asigurând un maxim de vizibilitate cu un minim de disconfort pentru pacient

Avantajele tratamentului cu diga sunt:

  • nu se va mai putea produce contaminare în timpul tratamentului, cu salivă
  • se va elimina ricul că unele soluţii folosite în timpul tratamentului, soluţii care nu au un gust prea plăcut, să ajungă pe limba şi în gură pacientului
  • se va asigura un maxim de vizibilitate pentru medicul dentist, astfel că şi eficientă tratamentului va fi mult mai bună.
  • pacientul poate să înghită liniştit salivă, aspirarea acesteia nemaifiind necesară.
  • canalele pe care le tratăm sunt menţinute curate
  • nu există riscul pătrunderii unor obiecte şi materiale în cavitatea bucală
  • medicul endodont, având vizibilitatea foarte bună, se va putea concentra pe reuşită tratamentului
  • confortul pacientului în timpul tratamentului endodontic, care de cele mai multe ori este foarte migălos

Cariile dentare, tratamentele stomatologice repetate sau traumatismele pot afecta pulpa dentară, ducând la o inflamaţie ireversibilă a acesteia, numită în limbaj de specialitate pulpită şi ulterior, la moartea ei când apare necroza pulpară. Aceste afecţiuni dentare produc dureri puternice spontane de durată variabilă care netratate se intensifică. În cazul necrozei pulpare, durerea poate să lipsească, infecţia bacteriană extinzându-se la nivelul ţesuturilor din jurul dintelui şi a oaselor maxilare ducând la abcese dentare. Infecţia dentară poate să apară şi în cazul tratamentelor stomatologice incorect efectuate, unde extirparea nervului şi obturaţia radiculară nu s-a făcut în mod corect. În aceste cazuri, apare o inflamaţie a ţesuturilor şi a osului din jurul dintelui, numită parodontită apicală, caracterizată prin durere la presiune, inflamaţie gingivală, durere spontană ce poate evolua până la abces dentar.

Deşi medicul stomatolog generalist poate realiza tratamente dentare în condiţii optime, există cazuri dificile care nu pot fi rezolvate decât de un medic stomatolog cu practică limitată la endodonţie. Acesta dispune de instruirea şi tehnica necesară realizării unui tratament endodontic corect cu rezultate predictibile, cum ar fi microscopul dentar, diga dentară, apex locator, aparat cu ultrasunete, aparat pentru obturaţie radiculară cu gutapercă termoplasticizată, radiologie dentară digitală, precum şi intrumentar specific tratamentelor stomatologice moderne.

În funcţie de dinte şi dificultate, tratamentul poate dura între 1,5 si 2,5 ore. Deşi în majoritatea cazurilor este necesară o singură şedintă, există unele patologii dentare care necesită două sau mai multe şedinţe intermediare, timp în care evoluţia afecţiunii va fi monitorizată. Tratamentul începe prin efectuarea unei anestezii dentare pentru a se asigura liniştea operatorie, apoi dintele se izolează cu un cauciuc special numit digă dentară şi se identifică canalele radiculare. După îndepărtarea pulpei dentare, spaţiul rămas se umple cu un material numit gutapercă care asigură obturarea etanşă şi tridimensională a rădăcinilor. În final, se realizează reconstrucţia corono-radiculară cu pivot de fibră de sticlă. Ulterior, în funcţie de situaţie se recurge la obturaţia finală estetică de compozit sau se aplică o coronă de înveliş.

Durata lungă a tratamentului, precum şi patologia dentară preexistentă, poate genera durere la nivelul maxilarelor şi la nivelul dintelui, care poate dura câteva zile. Această durere poate fi controlată prin medicaţie administrată de medicul endodont şi nu este un motiv de prognostic negativ sau de eşec a tratamentului de canal.

Video

Tratament canal dinte anterior 300 RON
Tratament canal dinte posterior 350 RON
Tratament canal în scop protetic 250 RON
Inlay/Onlay compozit 300 RON
Inlay/Onlay ceramica 700 RON
Obturație compozit 1 suprafață 200 RON
Obturație compozit 2 suprafețe 300 RON
Reconstruire pivot fibră de sticlă 200 RON
Drenaj endodontic 100 RON
Dezobturare tratament vechi 300 RON