Parodontologie

Tratamentele parodontologice ajută la stoparea evoluției bolii parodontale și oferă din nou un zâmbet frumos și sănătos.

Boala parodontală are nenumărate cauze dintre care cele mai importante sunt: placa dentară, tartrul supra şi subgingival, plombe şi coroane efectuate incorect, tratamente ortodontice incorecte, tulburări de ocluzie (ocluzie – muşcătură) etc. Pe lângă factorii determinanţi există şi factori favorizanţi unde fumatul are un loc fruntaş.

De cele mai multe ori, boala parodontală evoluează lent cu sângerări gingivale, miros neplăcut al respiraţiei, ajungându-se în fazele avansate la pungi parodontale şi mobilităţi dentare.

În momentul de faţă, există un consens asupra faptului că gingivita cronică marginală – o fază incipientă a bolii parodontale – poate fi controlată printr-o igienă corespunzătoare şi tratamente stomatologice ale afecţiunilor dentare. Alteori, un banal detartraj, dar realizat extrem de minuţios, poate rezolva problema; un instructaj de periaj şi igienă bucală corespunzătoare este esenţial în menţinerea pe termen lung a unor gingii sănătoase.

În faze mai avansate ale bolii sunt necesare chiuretaje la nivelul gingiilor prin care se îndepărtează bucăţile de tartru foarte profunde (inaccesibile tehnicilor obişnuite de detartraj) şi se curăţă surafeţele infectate ale rădăcinilor (se folosesc chiurete speciale – Gracey – cu care se îndepărtează cementul necrotic).

Existenţa pungilor parodontale necesită de cele mai multe ori adiţii osoase pentru a se încerca refacerea osului pierdut. Dacă boala este într-o fază prea avansată, se preferă extracţia dinţilor şi inserarea implanturilor dentare pentru a preveni resorbţia puţinului os care mai există. Implanturile dentare nu sunt contraindicate în boala parodontală; pe de altă parte, nu se inseră implanturi dentare fără să se trateze boala parodontală de care pacientul suferă.

Respectând indicaţiile medicului precum: o igienizare riguroasă, controale periodice la care se realizează detartraje minuţioase şi corectări ale muşcăturii, dacă e cazul, renunţarea la fumat și alte indicații, prognosticul bolii parodontale poate fi unul bun. De cele mai multe ori însă, după tratamentul bolii parodontale pacientul constată că problema sa a fost rezolvată, nu ţine cont de sfaturile medicului şi se întoarce după 3-5 ani când toate rezultate obţinute în tratamentul anterior s-au năruit ca un castel de nisip.

Video

Chiuretaj parodontal în câmp închis 150 RON
Chiuretaj parodontal în câmp deschis 200 RON
Alungire coronară 200 RON
Alungire coronară cu osteoplastie 250 RON
Imobilizare grup frontal 300 RON